Tranșarea afacerii Rompetrol a fost amânată la Curtea Constituțională până pe 21 noiembrie

Tranșarea afacerii Rompetrol a fost amânată la Curtea Constituțională până pe 21 noiembrie
Publicat: 13/11/2013, 17:28
Actualizat: 11/08/2015, 02:32

După mai multe ore de dezbateri, judecătorii Curții Constituționale au amânat astăzi, cu o săptămână, luarea unei decizii legate de sesizarea președintelui Traian Băsescu privind Memorandumul încheiat de Guvern cu KazMunayGaz pentru anularea datoriilor rafinăriei Rompetrol.

„S-a amânat pronunțarea pentru data de 21. Se vor continua dezbaterile în 21, azi nu mai pot continua, din rațiuni de timp”, a explicat, la finalul ședinței CCR, președintele Curții, Augustin Zegrean.

După ce l-a întors la reexaminare, Băsescu a apelat la ultima cale de atac a proiectului care aprobă Memorandumul cu KMG, Curtea Constituțională, reclamând că acesta ar fi trebuit asumat de Guvern prin HG și nu de Parlament, prin lege, cu semnătura sa la promulgare. Într-o opinie separată la o decizie CCR din august, luată după sesizarea parlamentarilor Opoziției, judecătorul Mona Pivniceru susținem că Memorandumul încheiat de Guvern cu The Rompetrol Group nu trebuia promovat printr-o lege în Parlament, deoarece un astfel de demers încalcă prevederile constituționale în materie de legiferare.

Conflictul între Președinte și Guvern a apărut după ce, în luna februarie, statul a acceptat să încaseze efectiv doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003, cu perspectiva incertă că, din cei 18% cu care rămâne acționar în companie, va scoate în următorii ani profit.

Ca o compensație, deocamdată numai pe hârtie s-a făcut un acord pentru un fond de investiții comun kazaho-român care să susțină financiar dezvoltarea rafinăriei. Mai exact, kazahii susțin că vor veni cu 150 de milioane de dolari plus 30 de milioane pentru a acoperi partea României, într-o societate comercială 80%-20% care să facă prin credite bancare investiții de până al un miliard în următorii 7 ani în România. Între acestea, o centrală de cogenerare la Midia și câteva sute de noi benzinării.

În afacerea fondului, profitul va reveni în primă fază exclusiv KazMunaiGaz, până la recuperarea celor 180 de milioane.

Una din marile anomalii a acestei afaceri a fost alegerea negociatorilor. În numele statului au „negociat”, în secret, mai bine de un an și jumătate, în timpul guvernării Boc, agenții Departamentului de Informații și Protecție Internă ai Ministerului de Interne, adică oamenii „Doi și”un sfert”, a explicat într-un interviu pentru gândul Gabriel Dumitrașcu, cel care a semnat în februarie, înțelegerea finală cu kazahii, în calitate de șef al OPSPI.

În ianaurie 2013, Victor Ponta i-a dat afacerea Rompetrol pe mână ministrului pentru Energie, Constantin Niță. Pe 15 februarie se semna un acord cu KazMunaiGaz, iar trei zile mai târziu se suspenda, la cererea Guvernului, procesul pe care statul îl intentase în 2010 pentru recuperarea datoriei. Dumitrașcu a negociat și a semnat, Niță a girat politic, iar Guvernul a pasat problema legiferării înțelegerii la Parlament, cu justificarea că era prea riscant ca un act atât de important să fie trecut prin OUG și modificat ulterior în comisiile parlamentare.

Pe scurt, statul a acceptat să vândă 26% din pachetul său cu 200 de milioane de dolari, luându-și măsuri de precauție ca restul de 18% să nu poată fi diluat de KazMunaiGaz timp de 3 ani. Angajamentul nu ar fi, în accepțiunea șefului OPSPI, echivalentul unei tranzacții gata parafate. Imediat ce legea aflată în Parlament intră în vigoare, s-ar trece la așa numita „vânzare competitivă” în aproximativ două luni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...